Motorul Turbo PureTech - Motorul Anului 2018

PureTech Turbo - Motorul Anului 2018

Motorul turbo PureTech pe benzină cu 3 cilindri (110 CP și 130 CP) a câștigat astăzi premiul International Engine of the Year la categoria  1.0 -1.4 litri, pentru al 4-lea an la rând. Premiul a fost acordat de juriul celei de-a 20-a ediții a International Engine of the Year Awards la Stuttgart.

Familia de propulsoare pe benzină cu 3 cilindri face obiectul a 210 brevete depuse de Grupul PSA. Motorizarea PureTech de nouă generație beneficiază de îmbunătățiri semnificative în materie de performanță, consum de combustibil și eficiență:

  • o îmbunătățire de 4% în medie, în ceea ce privește consumul de combustibil, în raport cu generația precedentă;
  • timp de răspuns îmbunătățit al motorului grație unui turbocompresor optimizat (creștere cu 20% mai rapidă a cuplului de la 1500 rpm);
  • o reducere de 75% a emisiilor de particule datorită unui filtru de particule pe benzină, care respectă factorul de conformitate RDE (emisii generate în condiții reale de conducere) de 1,5 stabilit de regulamentele UE pentru 2020, cu trei ani în avans;
  • o structură mult mai compactă, care să se adapteze la noua platformă modulară comună (CMP) dedicată citadinelor, berlinelor și SUV-urilor compacte.

Lansată în 2017 pe noul Peugeot 308, noua generație echipează în prezent vehiculele Grupului PSA, cu aproximativ o sută de aplicații în peste 70 de țări. Motorizarea respectă standardul european Euro 6d-TEMP și standardele China 6b.

Motorul PureTech cu 3 cilindri este fabricat în prezent în uzinele din Franța (Française de Mécanique, Douvrin, Pas-de-Calais și Trémery, Moselle) și China (Xiang Yang). Pe lângă dublarea capacității de producție a fabricilor franceze în 2018, uzinele din Tychy, Polonia, și Szentgotthárd, Ungaria, vor începe să producă motorul PureTech în 2019 și respectiv 2020.

În legătură cu acest premiu, Alain Raposo, Director Sisteme de Propulsie și Șasiuri, Grupul PSA a declarat: "Este o onoare să primim acest prestigios premiu pentru al patrulea an consecutiv, care confirmă competențele echipelor noaste de dezvoltare. Majoritatea vehiculelor noastre sunt echipate în prezent cu această motorizare, care s-a bucurat de un real succes în rândul clienților noștri. Acest premiu este o recunoaștere la nivel mondial a competivității și eficienței gamei noastre de motoare pe benzină și în special a propulsorului PureTech cu 3 cilindri."

Persoana de contact:
Rodica Ionescu
PR Manager Trust Motors
Tel: 0751 011 104
E-mail: rodica.ionescu@trustmotors.ro