SARI LA CONȚINUT
O aventură în familie

ISTORIA FAMILIEI PEUGEOT

 

ISTORIA FAMILIEI PEUGEOT

O referință a industriei franceze, PEUGEOT este unul dintre principalii pionieri ai industriei auto de la nivel mondial. De-a lungul a puțin peste două secole, activitatea Mărcii s-a dezvoltat pe baza principiului pasiunii și al inovației tehnologice.

 

 

1810

TRANSFORMAREA MORII DE CEREALE ÎNTR-O FABRICĂ DE OȚEL

Jean-Pierre și Jean-Frédéric Peugeot își diversifică activitatea o dată cu producția de crinoline, lame de fierăstrău sau arcuri pentru ceasuri.

1891

LANSAREA ȘI PRODUCȚIA ÎN SERIE A MODELULUI TYPE 3

Primul vehicul din lume produs în serie (64 de exemplare), PEUGEOT type 3 a parcurs distanța de la Valentigney la Paris, după care a participat la prima cursă de biciclete Paris-Brest-Paris, pe o distanță de 2045 km. În ianuarie 1893, PEUGEOT type 3 era prima mașină care rula pe străzile din Italia.

1896

SEPARAREA PRODUCȚIEI TRADIȚIONALE DE PRODUCȚIA AUTO

Fiii lui Peugeot Frères au continuat cu producția tradițională (biciclete, unelte…) în timp ce Armand Peugeot a creat Automobiles PEUGEOT, o societate cu răspundere limitată.

1897

CONSTRUCȚIA PRIMEI FABRICI DE AUTOMOBILE LA AUDINCOURT, DOUBS

Atelierele au fost abandonate, după care compania a pus bazele unei fabrici dedicată în totalitate producției de automobile la Audincourt. O a doua fabrică a devenit operațională la Lille, în 1898.

1905

PREZENTAREA VEHICULELOR LION PEUEGOT

Fiii lui Peugeot Frères s-au implicat, de asemenea, în producția de automobile sub marca Lion PEUGEOT, cu o gamă diferită de automobile Peugeot, pentru a evita concurența.

1910

CELE DOUĂ ENTITĂȚI FUZIONEAZĂ

Entitățile conduse de Peugeot Frères și Armand Peugeot au fuzionat și au creat compania Automobiles et Cycles PEUGEOT. Din acest moment, vehiculele erau fabricate de o singură entitate.

1912

CREAREA FABRICII DE LA SOCHAUX

În 1929, noua fabrică de la Sochaux regrupa toată producția Automobiles PEUGEOT, devenind cel mai mare șantier industrial din Franța.

 

În 2012, fabrica de la Sochaux a aniversat 100 de ani de existență, devenind cea mai veche uzină auto din lume care activează și în prezent.

1965

NAȘTEREA PSA

PSA (Peugeot Société Anonyme) a fost fondată pentru a deveni un holding al grupului auto cu același nume, care controlează în prezent toate companiile Grupului PEUGEOT.

 

Crearea grupului PSA PEUGEOT Citroën va avea loc în 1976, prin fuziunea dintre Citroën S.A. și PEUGEOT S.A.

 

În 2016, PSA PEUGEOT Citroën a devenit Grupul PSA și în prezent simbolizează dinamismul celor 3 branduri auto - PEUGEOT, Citroën și DS - precum și toate celelalte activități actuale și viitoare ale Grupului.

1982

CREAREA AVENTURE PEUGEOT

Pierre Peugeot a creat © L’Aventure PEUGEOT, o asociație înființată în baza Legii din 1901, a cărei misiune este de a conserva patrimoniul mărcilor PEUGEOT.

 

De la deschiderea sa în 1988, Muzeul l’Aventure PEUGEOT din Sochaux primește anual între 50 000 și 60 000 vizitatori.

 

În 2015, L’Aventure PEUGEOT devine L’Aventure PEUGEOT Citroën DS și regrupează toate colecțiile mărcilor Grupului PSA.

2010

PEUGEOT ANIVERSEAZĂ 100 DE ANI DE EXISTENȚĂ

Printre pionierii auto de la nivel mondial care operează și în prezent,

PEUGEOT este una dintre puținele companii unde descendenții fondatorilor încă sunt acționari și ocupă poziții de conducere.